luni, 19 februarie 2018

E oficial! Nu mai trecem la ora de vară, a fost eliminată! S-a votat în urmă cu câteva minute. Ce trebuie să știi despre asta, atenție, e foarte important!



Ora de vară a fost eliminată după o decizie a Parlamentului European, drept urmare, anul nu va mai fi împărțit în ora de iarnă și ora de vară.
loading...

Se pare că povestea a început la sfârşitul anului trecut, atunci când Lituania a cerut Uniunii Europene să renunţe la ora de vară. Motivul? Schimbarea de două ori pe an a ceasurilor i-ar pune în dificultate pe oameni, iar majoritatea consideră enervant acest lucru, potrivit a1.ro. În plus, anul trecut peste 70.000 de oameni din Finlanda au semnat o petiţie prin care au cerut Uniunii Europene să renunţe la ora de vară, invocând aceleași motive, potrivit spynews.ro.
loading...

Rezoluția a fost votată de majoritatea deputaților, urmând ca România și restul statelor membre să o adopte, după ce își vor da acordul.​ Dintre cei 549 de deputați prezenți, o majoritate de 384 a votat să se renunțe la cele două fusuri orare de peste an, iarnă și vară. Astfel, ora de vară ar urma să fie scoasă din practică, iar ora de iarnă să fie valabilă pe întreg parcursul anului.
Benjamin Franklin a propus în secolul al XVIII-lea să se treacă la ora de vară, iar Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916, potrivit observator.tv.Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916. Scopul a fost economisirea rezervelor de cărbune necesare producției de război. În România, ora de vară a fost reintrodusă în 1979.


Sursa:http://acasainro.com/e-oficial-nu-mai-trecem-la-ora-de-vara-a-fost-eliminata-s-a-votat-in-urma-cu-cateva-minute-ce-trebuie-sa-stii-despre-asta-atentie-e-foarte-important/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Follow Us @soratemplates